aproaperecenziiaproaperecenzii
Navigate back to the homepage

Deadpool (2016)

Andrei GEORNOIU
September 29th, 2020 · 3 min read

La invitaţia celor de la OdeonFilm, am văzut recent unul dintre cele mai așteptate titluri ale acestui an. Este vorba de amuzantul și atipicul film cu supereroi (sau nu?), Deadpool (2016). Vă mărturisesc că eu m-am cam săturat de acest gen de filme, chiar dacă au început să fie din ce în ce mai bine făcute. Problema mea cu ele este că absolut fiecare producție emană dorința arzătoare din spate de a scoate cât mai mulți bani. Intră filmul lui Tim Miller în această categorie? Intră, de sigur. Dar în cazul său aș spune că nu complet. Chiar dacă momentul apariției este gândit în așa fel încât să atragă un public cât mai larg (Valentine’s Day), chiar dacă a beneficiat de o publicitate bună, el nu s-a „vândut” complet scăzându-și ratingul de la R la mult îmbrățișatul PG-13 pe care îl au filmele cu supereroi. Chiar și așa, mi-am zis că voi foarte strict cu el, iar cea mai mare laudă pe care cred că i-o pot aduce e că a reușit să mă facă să nu îl pot critica atât de dur pe cât îmi propusesem.

Acum, odată ce vă voi prezenta puțin din poveste, inevitabil voi dezvălui și unul din puținele aspecte negative ale filmului. Acțiunea din Deadpool nu poate fi numită complexă, derularea evenimentelor te va prinde prin umor și replici ingenioase, în rest nimic nu o să vă surprindă sau să vă țină în suspans. Wade Wilson/Deadpool (Ryan Reynolds) se îndrăgostește de Vanessa (Morena Baccarin). Plănuiesc să se căsătorească, dar el află brusc că suferă de cancer. O părăsește, acceptă să facă parte dintr-un experiment dubios condus de un tip pe nume Ajax/Francis (Ed Skrein) și asistenta lui Angel Dust (Gina Carano), de menționat, ambii sunt mutanți cu diferite puteri. Aceștia promit să-i vindece boala și așa după multe chinuri la care Wade este supus ia naștere Deadpool, un antierou cu incredibile puteri de vindecare. Și pornind de la aceste detalii întreaga acțiune a filmului se va concentra pe felul în care Deadpool încearcă să îl găsească pe Francis pentru a-i repara corpul distrus în timpul experimentului.

Probabil povestea ar fi putut fi rezumată în și mai puține cuvinte, totuși, nu e corect să mă concentrez doar pe acest aspect negativ. Iar în această situație, probabil vă gândiți cum compensează filmul acest minus? Primul, și probabil și singurul răspuns care îmi vine în minte și pe care mi l-am dat după ce am văzut filmul este atmosfera. De departe punctul forte al filmului este felul în care te introduce în lumea sa pe care nu obosește să o construiască timp de aproape două ore. Iar lumea lui Deadpool este asemenea unui parc de distracții deschis nonstop. La fiecare pas te așteaptă glume care de care mai inteligente, situații pline de umor și replici bine gândite, toate orchestrate, poate de cel mai amuzant personaj al anului 2016, Deadpool. De la scena de deschidere și până la momentul creditelor, filmul nu îți lasă timp să nu zâmbești. Formula relaxată după care este este făcut, faptul că rareori se ia cu adevărat în serios, sporesc starea de bună dispoziție generală a publicului.

La capitolele ce țin de actori sau efecte speciale, nu se remarcă nimic ieșit din comun. Este asemenea celorlalte filme de acest fel, jucat bine cât să nu ai ce să comentezi, dar nici într-atât de bine încât să lauzi. Iar pentru cei din spatele efectelor, ca întotdeauna, nu am decât admirație și respect. Mi se pare atât de complicată și solicitantă munca lor, atât de tehnică, încât puțini sunt cei care au dreptul să-i critice cu adevărat.

De remarcat, la fel cum am întâlnit și la Guardians of the Galaxy (2014), este muzica. Melodiile alese sunt excelente și contribuie substanțial la menținerea atmosferei și la accentuarea momentelor amuzante sau epice. Totuși nu reușește să depășească playlistul din filmul pe care l-am menționat.

Câteva cuvinte ar fi necesare și pentru antagonistul nostru, Francis, care nu se ridică tocmai la înălțimea așteptărilor. Nu este cel mai interesant personaj, iar eu l-am văzut permanent în umbra lui Deadpool, care pur și simplu, prin atitudinea glumeață și relaxată, dar și prin felul în care interacționează cu publicul, acaparează la un moment dat tot filmul. Totuși, rolul său este satisfăcător, deoarece Deadpool este, din fericire, suficient și te face adesea să uiți de celelalte personaje.

Fără să mă ascund, recunosc că Deadpool este, în momentul de față, filmul meu cu supereroi favorit. De aceea vă recomand să vă duceţi să îl vedeţi, este puţin altceva, un altceva frumos și foarte amuzant, care îi va mulţumi cu siguranță pe cei care vor să vadă un film cu supereroi căruia nu îi e frică să arate scene de nuditate sau violență dusă la extrem.

NOTĂ: 8.5

More articles from aproaperecenzii

Ma nuit chez Maud (1969)

(skip intro, nu mai este relevant) M-am gândit să încep 2016 cu o postare mai specială. Nu ştiu câți dintre cei care au intrat pe site au…

September 29th, 2020 · 5 min read

Spring (2014)

Salutări fanilor indie! Pentru recenzia de acum am ales un film destul de interesant şi puţin cunoscut din această categorie. Spring (201…

September 29th, 2020 · 3 min read
© 2020 aproaperecenzii
Link to $https://github.com/andrewGeornoiuLink to $https://www.instagram.com/andrei_geornoiu/Link to $https://www.linkedin.com/in/andrei-geornoiu-a35a05108/Link to $https://www.facebook.com/GeornoiuAndrei