aproaperecenziiaproaperecenzii
Navigate back to the homepage

Inglourious Basterds (2009)

Andrei GEORNOIU
October 5th, 2020 · 4 min read

De la început recunosc că nu sunt un mare fan al filmelor lui Quentin Tarantino. Însă, nu voi contesta niciodată valoarea unor filme precum Reservoir Dogs (1992) sau Pulp Fiction (1994), care şi mie mi-au plăcut cu adevărat. Şi nu voi zice nici că Tarantino a rămas în pană de idei sau că dă semne de oboseală, fiindcă spre exemplu, Django Unchained (2012) mi s-a părut foarte bun şi abia aştept să văd următorul său film The Hateful Eight (2015). Dar în 2009 nu cred că domnul Tarantino era chiar în cea mai bună formă a sa.

Inglourious Basterds (2009) are un subiect pe care eu îl consider expirat demult. Nazişti şi evrei, Al Doilea Război Mondial. Am auzit atât de multe poveşti şi s-au făcut atât de multe filme şi documentare, s-au scris atâtea cărţi, pur şi simplu mi-a ajuns. Am înţeles, rasismul nu e bun, războiul nu e bun! Şi nu cred că trebuie să fii un geniu ca să ştii asta, dar mă rog, să continuăm. Tarantino nu păstrează chiar această formulă clasică, lui i se pare că este o idee bună să schimbe rolurile. Cei vânaţi devin vânători. Cine sunt aceştia mai exact? Putem să începem cu Shosanna (Mélanie Laurent) o femeie evreică ce asistă la asasinarea familiei sale de către Colonelul Hans Landa (Christoph Waltz). Ea scapă şi câţiva ani mai târziu îşi plănuieşte răzbunarea când începe să atragă atenţia lui eroului de război Fredrick Zoller (Daniel Brühl). Acesta va aranja ca o premieră a unui film să aibă loc în cinematograful ei. La acest eveniment vor fi prezente multe personalităţi ale Germaniei, inclusiv Hitler (Martin Wuttke), ceea ce atrage atenţia „Ticăloşilor”, un grup anti nazist american condus de Lt. Aldo Raine (Brad Pitt).

Cam asta este povestea pe scurt. Ceea ce nu v-am spus însă este că veţi agoniza într-o plictiseală combinată cu momente de trezire bruse până veţi ajunge la partea cu seara premierei. E puţin ciudat să spun că m-a plictisit un film de Tarantino aşa rău. În mare parte fiindcă ştiu cât de în priză am fost ţinut la celelalte filme ale sale. Dar aici ceva pur şi simplu lipseşte.

Începutul este perfect. Şi de fapt tot ceea ce voi zice bun despre acest film are legătură cu rolul lui Waltz. Să revin, scena care deschide filmul nu are cum să nu te atragă imediat în universul lui Tarantino. Cinematografia este minunată. Iar Waltz mi se pare că nu este din lumea asta. Personajul său este o entitate ciudată, o combinaţie remarcabilă de umor şi seriozitate, de extremă cruzime şi jovialitate copilărească. Felul în care Landa vorbeşte şi se comportă parcă are nişte calităţi hipnotizante. Deşi această scenă durează câteva minute bune, nici nu îţi dai seama cum trece timpul. Tensiunea aici este palpabilă şi atât de bine construită încât şi a doua oară când am văzut filmul am stat cu sufletul la gură până la final. Şi apoi Landa dispare. Nu, nu este mort, doar că Tarantino consideră că trebuie să mai urmărim şi alte poveşti, chiar dacă personajele şi acţiunea de acolo nu egalează nici pe sfert carisma şi talentul lui Waltz.

În continuare avem o scurtă prezentare a Ticăloşilor. Nimeni în afară de Pitt şi poate Eli Roth, nu are un rol foarte important, restul sunt aşa, nişte ucigaşi de formă ca să fie. Şi cum citisem într-o cronică a unui critic american (nu îmi amintesc cum îl chemă), în afară de momentul în care îi vedem în pădure, Ticăloşii îşi petrec mai mult timpul prin baruri şi nu prea fac mare lucru. Unde eşti, Landa??

Ceea ce urmează este o revenire la Shosanna şi planul ei. Pe tot parcursul filmului oamenii vorbesc mult şi vorbesc şi iar vorbesc şi nimic nu se întâmplă. Acest dialog, de obicei, era unul din lucrurile care îmi plăceau cel mai mult la Tarantino. Însă aici nu mai mi se pare nici la fel de spontan, nici amuzant, cum mi-l aminteam. Sunt câteva replici şi momente care te vor face să zâmbeşti sau chiar să râzi, asta dacă ai răbdare să ajungi la ele. Asta e şi problema filmului, este mult prea lung. Şi mult prea încărcat de un dialog care nu duce nicăieri. Personajele lui Tarantino aruncă vorbe ca să arate că sunt oameni pentru că pot să vorbească, dar ceea ce spun este lipsit de orice profunzime.

Totuşi, nu mă deranjează aşa rău asta, fiindcă nu m-am uitat la Inglourious Basterds pentru profunzime. Voiam pur şi simplu să mă bucur de stilul plin de acţiune tensionată şi umor de calitate al lui Tarantino. Însă ce am văzut nu îmi aminteşte aproape deloc de acel Tarantino pe care îl apreciez. Întregul său film mi se pare construit în felul scenei de la început, doar ca fără Waltz. Avem cadre foarte lungi şi încărcate de dialog, care ajung uşor-uşor să fie tot mai tensionate şi să aibă un final exploziv. Prima oară mi-a plăcut, mai mult ca sigur datorită lui Landa. Apoi aşteptarea a devenit mult prea greu de suportat. Priviţi doar scena de la subsol cu Bridget von Hammersmark (Diane Kruger) şi cei pe care îi cheamă acolo. Este un moment interminabil. Discuţia şi glumele parcă nu se mai termină. Există tensiune, dar explozia devine evidentă, ştim spre ce se îndreaptă totul şi nu suntem deloc surprinşi să vedem că avem dreptate.

Aici cred că este cea mai mare problemă a filmului. Nu aspectele istorice. Nu, felul în care este interpretat Hitler sau dialogul prea lung. Nici măcar violenţa excesivă. Nu, principala problemă constă în felul în care filmul este alcătuit. Tonul acţiunii este unul inconsistent. Suntem puşi să aşteptăm foarte mult până ceva se întâmplă. Şi chiar şi atunci când se întâmplă, parcă nu a meritat toată aşteptarea.

Voi fi sincer, singurul element care m-a făcut să duc filmul până la final de două ori a fost Christoph Waltz. Interpretarea sa mi se pare greu de pus în cuvinte. A fost pur şi simplu halucinant, perfect pentru rol şi absolut cea mai bună parte din tot filmul. Într-adevăr aştepţi mult până să ajungi la scenele cu el, însă aceasta este o aşteptare care merită. Ce face Waltz aici merită toată răbdarea din lume. Şi doar pentru el recomand oricui să îi dea o şansă filmului lui Tarantino.

NOTA : 7

More articles from aproaperecenzii

Deadpool (2016)

La invitaţia celor de la OdeonFilm , am văzut recent unul dintre cele mai așteptate titluri ale acestui an. Este vorba de amuzantul și…

September 29th, 2020 · 3 min read

Ma nuit chez Maud (1969)

(skip intro, nu mai este relevant) M-am gândit să încep 2016 cu o postare mai specială. Nu ştiu câți dintre cei care au intrat pe site au…

September 29th, 2020 · 5 min read
© 2020 aproaperecenzii
Link to $https://github.com/andrewGeornoiuLink to $https://www.instagram.com/andrei_geornoiu/Link to $https://www.linkedin.com/in/andrei-geornoiu-a35a05108/Link to $https://www.facebook.com/GeornoiuAndrei